DESPRE NOI

> Despre noi

Cine suntem

Pe scurt, suntem o companie de dezvoltare și consultanță software, situată în inima Transilvaniei, în Cluj-Napoca, și oferim servicii de dezvoltare software personalizate, UX/UI, analiză de business, testare, securitate și servicii IT.

Suntem conștienți de faptul că dacă spunem că suntem flexibili, nu ne face flexibili, așa că ne dorim să transmitem asta prin abordarea noastră, prin tool-urile și framework-urile pe care le alegem, în funcție de nevoile dumneavoastră, prin modul în care lucrăm, comunicăm și răspundem solicitărilor, abordare de care veți afla mai multe când vom începe să lucrăm împreună.

PUNCTELE NOASTRE FORTE

Evozon terrace view

PARTENERIATE
TEHNOLOGICE

Ca și companie de dezvoltare software, parteneriatele tehnologice au fost pentru noi un scop strategic, datorită faptului că determină complexitatea proiectelor pe care lucram, setează standarde mai înalte pentru obiectivele de business, în egala măsură întărindu-ne poziția în comunitatea internațională a profesioniștilor din domeniul IT. Un parteneriat tehnologic înseamnă și suportul total din partea lor, de asemenea resurse și expertiză tehnică extensive, tocmai ca să putem duce experiența clienților noștri la un alt nivel, furnizând soluții valoroase, inovative și rentabile.

PROFESIONIȘTI
CERTIFICAȚI

Certificările vin să valideze abilitățile, cunosțintele și dedicarea cu care lucrează echipele noastre, din dorința de a atinge cel mai înalt nivel de profesionalism atunci când vine vorba să vă transforme ideile în realitate. De la programatori, manageri de proiect, analiști de business la specialiști în testare certificați, suntem mândri să vă prezentăm echipele noastre.

AGENȚI DE
“TRANSFORMARE DIGITALĂ” PREMIAȚI

Munca noastră a fost recunoscută de multe ori și ne-a adus titluri precum partener de top în dezvoltare software, antreprenorul anului, sau premii în zona de platforme cloud, analiză de date sau susținere de comunități, de care suntem foarte mândri.

ADEPȚI AI
ÎNVĂȚĂRII CONTINUE

Un motto foarte drag nouă, care provine din limba engleză, și la care aderam pe deplin este “Un creier e un lucru teribil de risipit”. De aceea, facem tot ce ne stă în putere să avem grijă de el. Cum? Învățând și împărtășind cunoștințele, la rândul nostru.

Fie că învățam din cărți, experiență, colegi, sesiuni de training, workshop-uri sau conferințe la care susținem prezentări sau participăm, ne place să fim la current cu tot ce ține de domeniul nostru, că să putem să îți dezvoltăm produsul mult visat. Ne desfășuram activitatea zilnică într-un mediu care susține creșterea și împărtășirea de cunoștinte, prin dezvoltarea noilor generații de programatori și ghidarea lor înspre excelența tehnică, prin scrierea de cod robust și scalabil și dezvoltarea de aplicații de top, care urmează bunele practici dictate de standardele și ghidurile industriei IT.

De asemenea, ne place să spargem barierele gândirii limitative, să experimentăm, să inovăm și să găsim soluții mai noi și mai bune la problemele întâlnite în munca noastră de zi cu zi. Ca și comunitate, obișnuim să împărtășim și să discutăm pe marginea acestor soluții, validându-le cu colegii noștri și ducând conversația mai departe, în spațiul comunităților locale sau internaționale. Miza noastră este să făurim experiența cea mai bună pentru tine și utilizatorii aplicației tale.

Evozon Open Day presentation for JS

DEZVOLTAREA POTENTIALULUI PROFESIONAL

Cursuri tehnice și certificări pentru angajații Evozon Systems
Cod proiect: 145585

Obiectivul principal al acestui proiect este de a îmbunătăți cunoștințele și abilitățile angajaților Evozon Systems în sectoare economice specifice, așa cum au fost identificate de SNC și SNCDI. Proiectul își propune să beneficieze un total de 271 de persoane, cu un minim de 89 de angajați care vor primi evaluări pentru certificarea competențelor profesionale în domeniul IT. Aceste evaluări vor conduce la obținerea unor certificate recunoscute de angajator, de sector și la nivel internațional.

Acest proiect este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Operațional Competitivitate. Evozon Systems SRL este beneficiarul desemnat al acestei finanțări. Proiectul este programat să se desfășoare în perioada 19.07.2021-18.10.2023.

– 360 angajati inscrisi in proiect;
– suport de curs pentru fiecare tip de curs desfasurat in interiorul companiei;
– 271 angajati care participa la cursurile organizate in cadrul proiectului, din care minim 50% vor participa la programe de formare a competentelor digitale avansate;
– minim 217 angajati dobandesc o calificare/ si au validat competentele în sectoarele economice/domeniile cu specializare inteligentă aferente SNC/SNCDI la încetarea calităţii de participant;
– rapoarte finale, cate unul pentru fiecare grupa de curs in parte.
Rezultatul contribuie la atingerea atat a obiectivului general al proiectului cat si la atingerea obiectivului specific nr. 1, care contribuie la atingerea OS 3.12 si este atins prin implementarea subactivitatii SA1.1. contribuind la indeplinirea indicatorilor de realizare si de rezultat.

2. R2.
– 89 angajati evaluati si certificati;
– examene de evaluare si certificare sustinute;
– 89 angajati care obtin certificate recunoscute la nivel de angajator, sector si international.
Rezultatul contribuie la atingerea atat a obiectivului general al proiectului cat si la atingerea obiectivului specific nr. 2, care contribuie la atingerea OS 3.12 si este atins prin implementarea subactivitatii SA2.1. contribuind la indeplinirea indicatorilor de realizare si de rezultat.
3. R3.
– Activitati indirecte;
– Masuri obligatorii de informare si publicitate PENTRU PROIECT asigurate: anunturi si afise postate si distribuite la sediul companiei, mailuri informative si de constientizare, newsletter, postari pe platforma interna Evo-Talks, materiale si mesaje informative, de prezentare a proiectului, a cursurilor si a rezultatelor obtinute, sigle pe toate materialele elaborate, mentiuni pe toate materialele elaborate (inclusiv pe certificatele de absolvire a cursurilor) privind sprijinul nerambursabil primit, includerea pe orice tip de documente a faptului ca operatiunea a fost sprijinta prin FSE, informarea specifica a tuturor participantilor privind sprijinul acordat prin FSE, etc.
Rezultatul contribuie la atingerea atat a obiectivului general al proiectului cat si la atingerea obiectivelor specifice, care contribuie la atingerea OS 3.12 si este atins prin implementarea subactivitatii SA3.1. contribuind, in mod indirect la indeplinirea indicatorilor de realizare si de rezultat.

4. R4.
– O echipa de proiect constituita;
– Documente financiar-contabile;
– Documente de raportare a activitatii;
– Cereri de prefinantare/plata/rambursare/ Acte aditionale/ Notificari/ Informari intocmite si transmise catre autoritatea finantatoare;
Rezultatele activitatii manageriale, cu componenta sa administrativa, vor urmari reflectarea impactului pe care activitatile proiectului le au asupra GT (prin urmarirea respectarii indicatorilor), respectarea legislatiei relevante in vigoare (fiscale, de munca, specifice), respectarea angajamentelor asumate si planificarea, implementarea si monitorizarea raspunsului la provocarile cu care se va confrunta proiectul in implementare.
Rezultatul contribuie la atingerea obiectivului general al proiectului cat si la atingerea obiectivelor specific si este atins prin implementarea subactivitatii SA3.2. Acest rezultat contribuie in mod indirect, prin asigurarea suportului de management si administrativ necesar, la atingerea indicatorilor prevazuti in proiect.

proiect co-finantat logos

Hai să povestim despre următorul tău proiect